Guzuganii Elenei Irimia

O mie nouă sute toamna, adică pe vremea când aciddu era foarte tânăr. Maşina Dacia 1300 cu clanul dinspre Transilvania, prin pasul… pana mea, care trecătoare este ea acolo, la Borsec. Seara. Borsec, zic. Femei făcând semn pe marginea şoselei. Nu centuriste, gazde. Camera! Camera! Un fel de panzio, cum ar veni, da’ pe vremea aia aciddu nu avea cuvântu ăsta în vocabular. Luăm camera, gazda ne prezintă câinele gospodăriei. Cheamă Bundaş, place la el bombon, place şocolat… aciddu avea nişte caramele în buzunar. Pe caramelele alea nu le stie decât generaţia matură, erau făcute cu schepsis. Ori îţi spărgeai dinţii în ele, ori ţi se incleştau de nu mai puteai deschide gura până nu se dizolva adezivul. Bundaş plăcut la el bombon, reuşea chiar să-şi descleşteze dinţii din când în când… Baba gazda se uita contrariată şi comenta ceva cu multe consoane si umlauturi, probabil finlandeză. După jumătate de oră apare baba gazda cu un sac în mână. Guzuganu, guzuganu! aciddu nu poate uita sclipirea sadică din ochii babei şi nici plăcerea cu care călca sacul în picioare în faţa noastră. După chiţăituri mi-am dat seama că guzuganu era un şobolan, iar ceea ce făcea baba gazda se numea deratizare.

Chestia de mai sus fu un scurtcircuit sinaptic produs de un artiol al Elenei Irimia, ziaristă la Adevărul. Adică doi neuroni distanţi au scânteiat brutal în vidul din capul aciddului, citind că Oprescu are un comando de deratizare care vânează ţânţari prin Bucureşti. Nu, nu în ediţia online, care suportă multe, ci în ediţia pe hârtie. Care hârtie suportă şi ea cât poate. Că doară e vina corectorilor când ziaristul confundă guzuganul cu ţânţarul.

Elena, şobolanul are doar patru picioare şi nu zboară, da? Şi mai există nişte diferenţe, da’ n-are rost să intrăm în detalii…

Ce-mi doresc io de la Moş Nicolae

Dragă Moş Nicolae,

Deşi mai sunt câteva luni bune (bune?) până în decembrie, te rog io frumos să dai şi matale peste oraşu’ ăsta amărât cu nişte flit d’ăla pentru ţânţari. sau, mai bine, contra ţânţarilor.
Şi dacă se poate, te rog să nu faci asta în ghetuţele mele, ci pă tot oraşu’, să se bucure tot gălăţeanu’, şi mai ales ăia de au ieşit pă străzi după alegeri să anunţe rezultatu’ la tot cartieru’.

Mulţumesc anticipat.

Cu stimă,
subsemnatu’.