CFR, stf!

live blogging din rapidul 873
ora 19:55, 11 iunie 2010 a.d.
ora teoretică a plecării: 18:53
pe geam se vede gara de nord. aerul conditionat nu merge. cică s-a stricat. no shit, chiar e stricat?! vagonul pute. probabil a căcat. sau a transpiraţie.
cică aşteptăm un tren care vine de la valcea. cică mersul trenurilor este european. cuvântul domnului conductor.

aciddu zice: merinos! şi MUIE, CFR!

update: 20:27; ghiciţi ce se vede pe geam!…

update2: 120′ întârziere la plecare.

update3: 140′ întârziere la sosire. vara nu-i ca iarna.

Anunțuri

Să congelaţi bine!

Am aflat abia pe la 20 de ani ce e o tută, de la un argeşean. Mi-a explicat cu răbdare şi cu exemple, mirat că nu ştiam cuvântul. L-am băgat la cap, dar nu l-am folosit, cred, niciodată.

Cred că a venit vremea să-l folosesc.

Aşadar:

În parlament a ajuns o tută. Mă rog, au ajuns mai multe, da’ nu despre asta vorbim acum.
Bun. Şi tuta asta vorbeşte. Şi zice aşa:

Şi dacă ai doi lei în buzunar, tot îţi iei o pâine, o pui în congelator şi mănânci în fiecare câte o frimitură, dar nu mori de foame

Întrebarea mea este: în congelatorul cui, fă?
Coană mare, îţi doresc să ajungi cu doi lei în buzunar şi să te întrebi dacă firimitura din congelator o mănânci tu sau o dai copilului.

Merinos!

(Via Moş Călifar)

P.S. Mi-aş fi dorit să spun câte ceva şi despre cei care au trimis-o în parlament, dar gândindu-mă la opţiunile pe care le-au avut…

Mesia cel negru de la casa cea albă

Nu mi-a fost deloc simpatic Bush junior. L-am considerat (şi îl consider) prost. Din toate punctele de vedere. Ca preşedinte, ca persoană. Un imbecil votat de imbecili. (O mai ţineţi minte p’aia cu „al nostru, dintre noi, pentru noi„? 😀 )

Mă uit acum la înscăunarea noului preşedinte. Puţin contează că este primul preşedinte de culoare. Pentru mine putea fi şi asiatic (mai mult, m-aş fi bucurat ca noul preşedinte să fie două thailandeze 😀 ). Mă uit la entuziasmul universal şi mă apucă deja greaţa. Trenul lui Lincoln, biblia lui Lincoln, dar mai ales hoardele de imbecili susţinători care îl aclamă isteric. „Soarele răsare, Iliescu-apare!” P’asta o mai ţineţi minte?

Încă nu ştiu ce mi-e mai mult: greaţă de festivismul ieftin, sau milă de dobitocii care îşi imaginează că o să se schimbe ceva (ce muie sinistră le planează deasupra capului!) ?
Greaţă, desigur. Ura, ura!