Şi te du la Dunăre şi bea bere tulbure…

Scriam aici şi aici despre binefacerile turismului mioritic de weekend. Săptămâna trecută am trecut apa. Adică m-am teleportat pe malul vecin. Mai verde, mai curat. Cel puţin aşa îmi părea mie.

bere de dunăre

bere de dunăre

bere de dunăre

bere de dunăre

bere de dunăre

bere de dunăre

Explicaţia cuiva din grup: au fost inundaţii în amonte. Adică în Austria, în Ungaria…

Da, de la austrieci vin bidoanele de Skol, Noroc, Burger, Bergenbier, Golden Brau. Doar se vede că-s toate nemţeşti, nu?

Mai e vreo speranţă?

Ieşire la pescuit duminică. Malul Dunării, undeva în aval de Galaţi. Drumul spre Giurgiuleşti arată bine. Fac la dreapta. Drumul pe malul canalului arată bine şi el. Asfaltat. Asfalt şi pe dig. Nu-s curios să văd ce e la capătul asfaltuilui. Probabil ceva al cuiva. Pardon, al Cuiva. Pe lângă dig, jos, ditamai şanţul. Drumurile laterale blocate cu bariere. Proprietate privată. Hopa! Mai la vale dau peste o coborâre de pe dig. Drumul lateral tăiat de şanţ. Pe alături, prin pădure, potecă pentru maşini. Bravo săpătorilor de şanţ. Au muncit ei, dar pâna la urmă au reuşit s-o facă degeaba. Slalom scurt printre copaci şi ajung pe malul Dunării. Primul loc liber trag pe dreapta. Cobor şi trag aer în piept. Regret imediat gestul. Aerul tare al dimineţii pute a căcat. La propriu. Peisajul vă las să-l admiraţi singuri.

Jeg in pădure

Jeg in pădure

Jeg in pădure

Jeg in pădure

Inutil să mai spun că e ultima oară când calc pe acolo. Şi că îmi doresc să scrie peste tot „ACCESUL INTERZIS, PROPRIETATE PRIVATĂ”. Poate doar aşa să scape lunca Dunării de gunoaiele care ies la iarbă verde.