Am fost pe lună

Ştiam de vulcanii noroioşi, văzusem poze, auzisem păreri. Tocmai părerile altora m-au facut să nu calc pe-acolo multă vreme. Până la urmă mi-am luat inima-n dinţi şi am mers să văd cu ochii mei şi cu ochelarii din dotare. Drumul e mişto.

Unii îşi cară crucea. Vie împărăţia ta.

Dacă vine cu papucul, ajunge mai repede. Io cred că Iisus ar fi fost mulţumit să-i ducă ăştia crucea cu maşina. Da’ poate mă înşel.
În Policiori am văzut casa din chirpici cu termopane.
Peisajul e ciudat, parcă e altă lume. Lumea cealaltă?

Nu, e tot lumea asta şi e tot România. Un grup de copii stă pe marginea drumului. Unul îmi sare în faţa maşinii. Frânez, deschid geamul, zic ceva de mama lui. Plodu’ se distrează. „Bine, da’ când te întorci îmi dai şi mie un ban?”
Parcul cu vulcanii e îngrădit. Un bărbos voluminos vinde bilete. Îmi atrage atenţia să nu cumva să fumez pe lângă vulcani. Nu fumez, da’ po’ să-mi dau foc? Nu? Bine.
Greu de făcut poze în care să nu apară si ceva turişti. Stau şi se holbează fascinaţi la bolboroselile vulcanilor. Chiar este fascinant, dar io vreau să fac şi poze fără balena roz. Poate data viitoare.

 

Până la urmă am reuşit.
Cârciuma de lângă parc arată cam ca pe vremea lu’ nea nicu. Sau ca alea de pe vremea respectivă. Altceva nu mai este prin apropiere. Stânga-mprejur. Pa.
Concluzie: chiar merită mers şi văzut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s