Kaufland, apucături mioritice

Mă puse dracu’ să-mi fac în seara asta cumpărăturile la Kaufland. Pun rahaturile pe bandă, trec peste gestul deja tradiţional al casieriţei care se uită peste tejghea ca să verifice că n-am dat blat nimic în cărucior, trec şi peste chinurile ei de a citi preţul unui pachet cu sucuri, plătesc şi dau să plec.
Fac vreo trei metri şi vine la mine o tanti în verde.
– Bună seara, bla, bla, bla, căruciorul, bla, bla.
– Poftim?
– … să verificăm ce-aveţi în coş.
(După modelul „Scufiţă Roşie, ce-ai în coşuleţ?”)
– Da, vă rog să-mi prezentaţi o legitimaţie.
– Poftiţi!
Şi îmi arată ecusonu’.
– Ăla e un ecuson.
– Da.
– Vă rog să-mi prezentaţi o legitimaţie, nu un ecuson.
– Păi asta-i legitimaţia.
– Nu, legitimaţia tre’ să aibă o ştampilă, ceva. Ecuson d’ăsta po’ să-mi fac şi io.
– …
– Sau vă rog să-l chemaţi pe şeful dumneavoastră.
– E, dacă nu vreţi, asta e, bună seara.

Deja mi se urcase rahatu’ la cap, aşa că mă duc la informaţii să întreb unde pot să las o întrebare pentru domnu’ kaufland, să ştiu şi io de ce la ieşire mă ia tanti aia de infractor.
– Păi ăsta e rolul lor, mă lămureşte fătuca de la informaţii.
– Care e rolul lor, să mă ia de ciorditor cînd vin să cumpăr de la voi?
– Nu, aşa e şi la Metro, acolo sunt controlaţi toţi.
– Şi aici pe ce criteriu m-a selectat? Dupe culoarea pielii?
– Nu, la noi se controlează doar cei care au mai multe produse în coş.
– A, ăia de cumpără mai mult.
– …
– Vreau şi eu să las o plângere către conducere pentru asta.
– Vă dau un formular şi îl băgaţi în cutie acolo la ieşire.
– Nu, eu vreau număr de înregistrare.
– Nu pot să vă dau număr de înregistrare.
– Atunci mai bine scriu direct la firmă.
– Faceţi cum vreţi.

Fac cum vreau, scriu lu’ domnu’ kaufland. Aici. Ştiu că pe domnu’ kaufland îl doare în pulă dacă io n’am să mai cumpăr de la el. Da’ vreau să-i spun şi că micii ăia de-i vinde în parcare, care pe vremuri erau buni, acum par făcuţi din parizer.

Anunțuri

7 comentarii la “Kaufland, apucături mioritice

  1. :)) acu’ m-am prins…, stiu ca nu e de ris da’ nu ma pot abtine si nu pot sa nu remarc ca una din etichetele cele mai „mari” la tine e „rahat”, de aceeasi dimensiune cu „romania”…, bineinteles ca e intimplator 😉
    Fain cu numarul de inregistrare:)

  2. pe frac’miu l-a luat tanti billa de infractor, acu’ 10 ani, când s-a deschis prima billă în Bucureşti. principiul de verificare era taman invers: ieşise fără să cumpere nimic şi era ras în cap.

    iar eu m-am ‘nervat teribil la Real, în decembrie, când tanti care-mi cântărise nu’ş’ce a refuzat să-mi zică a doua oară preţul, la distanţă de câtvea minute, pe principiul că ce, ţi l-am zis o dată, nu-i vina mea că-ţi umblă ţie mintea aiurea şi uiţi de la mână pân’ la gură. i-am zis s-o cheme pe şefa, n-a vrut, aşa că m-am dus la informaţii. şi dă-i şi luptă la informaţii. – că completaţi formular. – nu vreau formular, io vreau să vorbesc cu şefu’ de la produse gătite. – păi am chemat-o prin staţie, nu răspunde. – mai încearcă. – păi nu vedeţi, nu vine. – păi, dragă, nu-i treaba mea, tu fă cumva şi ad-o aci, sun-o la telefon. – păi n-are. – ei, cum dracu’ să n-aibă? drăguţă, dacă vrei să ne jucăm p-aci, n-ai decât, io timp am berechet ş-am să-ţi stau pe cap până mi-o aduci pe tanti şefa. sau vrei să-i scriu mail direct lu’ şefu’ cel mare al lu’ real? şi, că veni vorba, de ce n-ai ecuson? vrei să afle şefu’ ăl mare că n-ai ecuson? 😀
    moment în care brusc telefonul a funcţionat şi tanti şefa a apărut.
    deşi, între noi fie vorba, habar n-am cine-i şefu’ cel mare al Realului şi cu atât mai puţin care-i mailu’ lui personal. 🙂

  3. Dar atunci cand un client isi cantareste portocalele ca fiind mandarine(mult mai scumpe de altfel), morcovul ca si ghimbir, varza alba ca si varza de china….desface 2-3 pachete de „ceva” si il cumpara pe al 4-lea sigilat; sau poate cand incearca cateva tipuri de spray-uri(care nu sunt testere) si achizitioneaza un altul „neatins”; ia de la vitrina asistata produse proaspete dupa care le abandoneaza in magazin; sau cand intreaba pretul produsului desi il au sub nas….asa o fi mai civilizat! De ce se cautamereu vinovati?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s