câte generaţii…?

… mai trebuie să treacă până să NU mai punem boarfele la uscat “în ogradă”?

o pastilă, o lamă, un pliculeţ…

pe post de rest la magazin. ştiu că nu e nouă şi s-a tot discutat pe tema asta. noi sunt doar nervii mei de fiecare dată când mă trezesc cu aşa ceva în mână, fără ca măcar să fiu întrebat dacă nu am mărunt, sau dacă măcar sunt de acord să cumpăr şi aşa ceva.

mi s-a întâmplat şi aseară, la alcom-u’ de la potcoava.
30 de secunde mai devreme, chiar la casă, fie-mea “arestează” doua pachete de Mentos. dupa ce trec de casa de marcat, vede că unul dintre ele era desfăcut la un capăt. o roagă timid pe casieră să i-l schimbe. văzând că respectiva ezită, scap pe gură: “sigur că ţi-l schimbă doamna, doar n-o să ţi-l dea aşa!”. numai că doamna nu era deloc convinsă că nu trebuie să ni-l dea aşa. mă rog, a acceptat repejor, nu fără a bombăni că acuma trebuie să vadă ce face cu pachetul, că s-ar putea să trebuiască să-l plătească ea… de parcă pe mine m-ar fi interesat…
şi ajungem la rest. printre bancnote, o pastilă de orbit. fără zahăr, ca să nu îmi crească glicemia. am crezut iniţial că nu văd bine, deşi aveam lentilele pe ochi. m-am uitat mai bine. era acolo. o întreb:
- dacă mâine vin să cumpăr, pot să plătesc cu asta?
- ăăă… nu. dar n-am mărunt.
- cum îţi permiţi să-mi dai asta, fără ca măcar să mă întrebi?
îi întind pastila înapoi. fără să mai comenteze, deschide sertarul de la casa de marcat, plin de monede şi de… pastile de orbit, şi îmi dă restul.

nu mai ştiu ce-o fi comentat în urma mea, dar nici nu mă interesează. cert e că am căpătat obiceiuri proaste: aştept să mi se dea restul. în bani, nu în natură.